A Fantasy Book and a Fairy Tale – Rose Butterflies Preview Part II

See the other text frame with pink roses here.

– Nu caut răsplată. S-a întâmplat să fiu pe aici și de-aia am intervenit.

Ea îi spuse aproape șoptit pentru că vocea sa suavă începuse a se pierde când un fior îi mai străbătu o dată întregul corp.

– Îți dau voie să mă iei acum. Cred că n-o să mai stau mult trează așa că ține minte tot ce-ți zic. Odată ce intri în pădure nu da ascultare niciunei furnici de culoare roșie. Le place de fel să mintă. D-apoi ce n-ar da ele să ne vadă moarte ca să se hrănească din leșurile noastre. În schimb poți avea încredere în fluturii albi. Ei sunt gardienii pădurii.

– O clipă te întrerup. Scuză-mă. Știu că momentul este inoportun dar n-ar fi mai bine să te conduc în țara mea? Adică și noi avem fluturi vindecători, iscusiți în treburi din acestea, răni fizice, sângerări și… el fu întrerupt de Azure care de-abia reuși să ridice mâna la nivelul feței sale ca mai apoi să-și ducă degetul arătător în dreptul buzelor pierdute de culoare. Gestul scurt al acesteia îl amuți pe Zayn și îl făcu să-și mute privirea într-o parte pentru câteva clipe. La ei, un asemenea gest însemna un mod subtil de a-i comunica celuilalt dragostea pe care i-o purta. Deși știa că nu era cazul, momentul îi cutremură întreaga ființă. Pentru prima oară cineva îi dădu iluzia că el ar fi fost demn de a fi iubit și nu urât toată viața sa.

– Știu că ar fi mai simplu să mă duci la tine dar eu vreau acasă. Am o aripă lipsă acum. Habar n-am cum această întâmplare îmi va afecta viața. Trebuie să vorbesc cu ai mei. O neliniște în piept îmi perturbă mintea și sufletul și aș vrea să uit totul.

Azure își acoperi cu ambele mâini fața sa palidă. Tare mult ar fi vrut să-și lase lacrimile libere să-i ude obrajii.

Zayn făcu un pas către ea, apoi unul înapoi. Își presă un pic tâmplele și se grăbi să o întrebe. Intenția lui era să n-o lase să se adâncească în gânduri negre.

– În afară de ce mi-ai zis, mai e ceva de adăugat?
– Nu. zise ea încă ținându-și mâinile pe față.
– Bine. Nu pare a fi dificil drumul.
Auzindu-l, Azure își dădu mâinile la o parte și zise încruntându-se scurt:
– Nu e adevărat. Altfel cum crezi că am ajuns eu așa rănită?
– Scuze. Așa e. Acum imi dau seama că trebuie să am grijă și de fluturii negri, spuse el ducându-și mâna la bărbie.
– Nu cred că e cazul pentru tine. Am impresia că te văd ca fiind unul de-al lor.
– Da. E posibil dar nu prea semăn cu ei, adăugă el întorcându-se cu spatele la ea pentru a se uita către locul unde dispăruseră fluturii negri agresori.

Numai acum Azure realiză cât de frumoase erau aripile lui. Se unduiau lin și aveau un negru intens mărginit de culoarea superbă de Lavaglut. Parcă fermecată de ele, Azure izbuti să se ridice în picioare. O dorință puternică îi stăpâni inima și o făcu să avanseze către Zayn. Voia cu orice preț să le atingă. Pașii săi târșâiți îi atraseră atenția lui Zayn care se întoarse de îndată. Uimit mai mult de frumusețea ei decât de faptul că se apropia de el, Zayn ar fi îngăimat câteva vorbe ca sub influența unei vrăji, dacă Azure nu s-ar fi împiedicat în propriile-i picioare. Gata să cadă pe petecul de pământ care despărțea firele de iarbă de tulpinile câtorva flori, el nu zăbovi și alergă către ea, prinzându-i corpul firav în brațele sale. Impactul fu electrizant pentru amândoi. Valuri de căldură le împresurară pieptul. Fu începutul unor sentimente noi, necunoscute de niciunul dintre ei.

– De ce te-ai ridicat? Veneam eu. Trebuia doar să mă strigi, zise el aproape șoptit.
Cu același ton îi răspunse și ea apucându-l de gulerul cămășii sale negre pentru a-l face să se uite în ochii ei, care trădau oboseală dar și mulțumire că avea cui să ceară ajutor.
– Du-mă acasă te rog și nu în altă parte. Părinții mei te vor răsplăti și îți vor da o cameră unde să stai. Nu te vor ignora și nu te vor batjocuri. Ai încredere în mi…

Azure nu apucă să zică tot ce avea pe suflet pentru că trupul său cedase oboselii. Pierderea unei aripi nu fu ceva ușor de acceptat și îndurat.
Strângându-i și mai tare corpul, lasându-i fața să-i lovească pieptul, Zayn se grăbi să o ridice pe brațe. Fu hotărât să plece la drum numai că un gând îl perturbă pe moment. Oare n-ar fi fost mai bine să meargă la el acasă? Ar fi ajuns în câteva minute și cu această ocazie ar fi aflat dacă Elys era în siguranță.

See the other rose card with peach color here.

Merse câțiva pași până scăpă de desiș apoi își luă zborul, ținând-o atent pe Azure pe brațele sale. Când ajunse aproape de locul petrecerii dedicate reginei, ochii lui Zayn erau în căutarea lui Elys. Se liniști când o văzu râzând cu ceilalți fluturi trandafirii. Tare mult ar fi vrut să coboare pentru a-i arăta că este nevătămat și a-i cere permisiunea să plece, numai că cineva îi tăie calea. Nu era vorba doar de un singur fluture, ci de zece la număr. Știa că nu avea ce negocia când le reperă insignele lor din aur. Soldații de elită ai reginei veniră în întâmpinarea lui, pentru că trebuia să-i comunice ordinul acesteia.

– Stimate Zayn, nu mai aveți ce căuta pe teritoriul Țării Festivităților. Sunteți liber să mergeți oriunde vă dorește inima. Cu această ocazie, Majestatea Sa a onorat dorința părinților dumneavoastră ca la vârsta de 21 de ani să puteți pleca de aici. Atât avem să vă comunicăm, încheie soldatul care avea cel mai mare grad între ei.

Toți se uitau lung la el. Așteptau acceptul său de a părăsi zona, fiind în același timp gata să se năpustească asupra lui în cazul în care Zayn ar fi îndrăznit să refuze ordinul reginei. Evident că n-ar fi ținut cont că el mai avea pe cineva pe brațe. Important era să-și îndeplinească misiunea.

Pentru câteva clipe, Zayn și soldații se priviră fără ca niciunul să scoată vreo vorbă. Jos se auzea agitația de început de petrecere iar sus, unde se aflau ei, era liniște desăvârșită. La un moment dat unul dintre ei ar fi vrut să scoată sabia, numai că nu apucă să-și arate supremația, pentru că Zayn se decise să vorbească. Prin urmare, fu nevoit să-și retragă mâna de pe mânerul armei sale într-un mod cât mai puțin evident.

– Perfect. Elys știe de asta?
– Da, răspunse scurt același soldat care îi comunicase ordinul.
– Am permisiunea să vorbesc pentru ultima oară cu ea?
– Nu, altfel te lăsam să participi la petrecere. N-ar fi fost nevoie să te întâmpinăm aici, înainte de a pătrunde pe teritoriu.
– Foarte bine. Presupun că n-am voie nici să cer ajutor pentru a-i bandaja rănile acestei fete.
– Nu o cunosc. Nu cred că face parte din comunitatea noastră. Viața ei e în mâinile tale, nu în ale noastre.